Sunt bucurii care-ntristeaza și întristari ce fericesc
Mi-e dor de o privire...
Mi-e dor de un suras...
As vrea sa simt tacere,
Sa n-aud nici un plans...
O voce de copila te cauta-n adins,
Suspina si respira...ajunge-n paradis,
Te vede...iti surade..si pleaca capu-n jos,
E doar o amagire...e doar un vis frumos...
Tanjesc dupa o clipa...
Mi-e dor de-acel miros...
Respir profund in perna si zic:
Nah....asta-a fost...
Există cuvinte care nu se rostesc, există lacrimi care nu se văd, există dorințe care pot fi trăite doar în vise, există și există, învățăm să fim noi, și mai ales învățăm să înțelegem ce înseamnă prieteni. Oricît am nega acest lucru, prietenii ne schimbă. Ne fac mai fericiți, mai zîmbăreți, mai împliniți, mai calmi, mai buni și alungă singurătatea. Ce lungi sunt momentele în care așteptăm un comentariu, cît de încîntătoare sunt mesajele, cît de frumoase sunt micile gesturi care ne fac să ne apreciem prietenii pe zi ce trece mai mult. Atunci cînd am fost rănit, am știut să iert, atunci cînd am văzut că nu mi-e prieten/ă cu adevărat, am știut să renunț, atunci cînd am simțit că nu mai am loc în viața cuiva, am știut să plec, atunci cînd am căzut, am așteptat să treacă furtuna și apoi m-am ridicat, atunci cînd m-a durut nu mi-a fost rușine să plîng, și mereu am știut să fiu sincer cu mine și cu cei din jur, pentru că chiar dacă uneori așteptările mi-au fost înșelate, mereu a existat în viața mea un/o prieten/ă care la greu mi-a fost aproape, mulți au numit asta sensibilitate, dar foarte puțini au înțeles că aceasta este de fapt adevărata putere!... Avem nevoie de prieteni pentru că dorim să nu fim singuri, altfel am trăi cu sufletul pustiu, oamenii intră și ies, unii ne lasă amintiri plăcute, alții cu gust amar, dar mereu avem nevoie de prieteni pentru a ști cine sîntem. Putem clădi prietenii aici și să învățăm să trăim momente plăcute în viață, și mai ales să nu uităm că nu sîntem niciodată singuri. Viața te învață să crezi, tu trebuie să ști să trăiești, bucură-te de viață așa cum dorești, împreună cu cei apropiați sufletului tău...
DE VOI PUTEA...
De voi putea alăturea să-ți fiu
Atunci cînd alții la o parte se vor da,
Cînd greu fiindu-ți, eu să știu
S-aduc un strop de soare-n viața ta,
Și de voi știi pe-obraz, un zîmbet să-ți sădesc
Cînd trista-o lacrimă va sta să cadă
Și să apuc să o opresc,
Mai înainte-n colț de ochi ea să se vadă
Abia atunci în suflet mulțumit-ș fi
Știind că am putut să las în urmă,
Un zîmbet și un pic de fericire într-o zi
Acolo unde alții au stîrnit furtună…
Și-atunci mă voi ruga mereu
Nicicînd în viata ta să nu se-ntoarcă
Nimic din tot ce-i trist și tot ce-i rău
Doar zîmbet și lumină să îți fie viața-ntreagă…
Acolo unde distanțele despart inimi...cuvintele le leagă!
Un buchet de gînduri bune și zîmbete pentru tine!
Sunt bucurii care-ntristeaza,
Sunt întristari ce fericesc,
Sunt zile fara de lumina
Si nopti adânci ce stralucesc.
Sunt adevaruri ce doboara
Si sunt minciuni care ridica,
Sunt împarati, atotputernici
Ce însa tremura de frica.
Sunt vieti ce-au stralucit în viata,
Dar când s-au stins parca n-au fost,
Palate care nu pot tine
Cât o cocioaba adapost.
Sunt oameni albi pe dinafara,
Dar negri în adâncul lor
Si negri în afara, negri,
Da-n ei de-un alb stralucitor.
Sunt dulciuri ce-amarasc ca fierea,
Dar si amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptati care îndreapta,
Dreptati care nedreptatesc.
Sunt multe contradictii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinti ce-aduc lumina
Si fericiri nefericiri!...
Vine un moment in viata cand realizezi:
Cine conteaza,
Cine nu a contat niciodata,
Cine nu va mai conta....
Si cine va conta intotdeauna...
Deci, nu iti face griji pentru oamenii din trecutul tau,
Exista un motiv pentru care nu au ajuns sa fie prezenti in viitorul tau...
Sufletul meu
a căutat şi a găsit,dar a pierdut...iar acum a obosit...s-a închis şi a tăcut....ca timpul să nu-l mai găsească... Să iubeşti înseamnă să doreşti în fiecare clipă să-i auzi glasul....râsul, să iubeşti înseamnă să tremuri de nelinişte şi să tresari de bucurie, să iubeşti înseamnă să te oferi din toata fiinţa celui care-ţi ţine loc de suflet, inima şi viaţă.... Dar, se întâmplă ca uneori, când eşti atât de singură, să simţi nevoia să plângi, să plângi cu lacrimi amare, oare de ce? Din nimic, sau poate pentru că avalanşele trăirilor din trecut se întorc cu o intensitate şi mai mare în prezentul tău, sau.. poate pentru că, ai înţeles că nimeni nu este alături de tine, poate că ai inţeles că nimeni nu are nevoie de tine, poate pentru că...simţi nevoia să -ţi descarci sufletul de toate răutaţile şi murdăriile adunate de la oameni, de-a lungul timpului, de multele clipe de singuratate, de tot ce este urât în viaţă ta, şi-atunci te aşezi în faţa cerului plin de stele, şi te uiţi şi cauţi, şi cauţi cu disperare parcă, steaua ta. A căzut? Te-ntrebi cu înfrigurare dacă Ea, mai este pe cer… Dacă mai străluceşte, cu aceeaşi intensitate sau lumina ei a pălit? Începi să vorbeşti cu propriul tău eu să vezi unde-ai greşit, poate este numai vina ta, poate nu ai ştiut cum să vorbeşti, poate nu ai ştiut cum să te porţi, şi te cerţi într-una, singură, tot pe tine, chiar dacă tu în micul tău suflet atât de sensibil, crezi că ai făcut totul bine, vine acel eu al tău care îţi spune că tu eşti vinovată, nu ai ştiut să laşi de la tine, nu ai ştiut să pui destul suflet în ceea ce faci..şi plângi cu lacrimi amare, şi...cauţi steaua ta...dar nu o găseşti…şi tot cauti, pâna când obosită de atâtea căutări, încetezi s-o mai faci spunându-ţi că nu mai are nici un rost. Aşa e viaţa! Nu mai vreau să gândesc în funcţie de ceea ce am trăit, ce am avut. Vreau să am din nou încredere, vreau să pot din nou să mă bucur de ziua de azi. Trecutu-mi este duşman uneori şi oricât de tare m-aş forţa, se pare că mereu câstigă în detrimentul prezentului, pe care îl ignor atât de des. Am iubit, am iubit până ieri… când, scotocindu-mi inima n-am mai descoperit niciun colţişor unde să mai pot face loc altcuiva. Un el a încercat să-mi fure inima cu totul. Văzând că are sorţi de izbândă, a mişcat-o până când a întors-o pe veci. Am ţipat şi nu m-a auzit. Mi-a întors inima spre trecut şi a lăsat-o aşa ştiind că astfel, măcar nu voi mai lăsa pe nimeni să ajungă acolo. Îmi doresc din tot sufletul un nou început. Şi pentru prima dată nu-l mai vreau de mâine. Îl vreau acum! O să închid ochii, o să zâmbesc şi o să iert din nou. Aş vrea să uit... şi voi uita! Îmi este teamă că voi pierde clipele, lăsându-le să moară şi n-aş dori asta pentru nimic în lume. Nu mai vreau să-mi irosesc prezentul cu nimicuri, sau cu cine nu mă merită. Dragostea este o poveste straveche,dar care este întotdeauna nouă, este spaţiul şi timpul măsurat cu inima, este singurul joc unde amândoi câstigă sau amândoi pierd. De această dată am pierdut…şi de aceea am preferat să îngropăm trecutul în spatele culiselor. Oamenii se întâlnesc şi se cunosc...apoi se despart. Se despart pentru că au făcut imprudenţa de a se cunoaşte. Se despart, dar nu se uită. Nu se uită, dar suferă şi cum mulţi fug de suferinţă, puţini ştiu să iubească. Povestea tuturor...sau până la urmă poate doar povestea mea ...cine stie…
Dar îmi promit mie însămi, că de azi, îl voi iubi doar pe acela care iubeşte ploaia şi o casă bună şi priveşte viaţa împăcat, doar pe acela il voi urma prin furtună, şi la focul sufletului său mă voi încălzi neîncetat… Îi voi spune c-am sosit să-i aduc gâanduri bune... ...izvor nesecat de linişte, şi că-mi doresc ca sufletul.. să-i fie mereu răsărit de soare şi senin în zare, iar eu nu-mi voi dori decât să-i fiu mereu gândul...cald şi bun, să-i fiu mereu inima... ...şi fiecare picur de tristeţe ce i se va aşterne uneori, în cale, eu să-i fiu doar întărire pentru trup şi suflet...dacă mă va accepta aşa cum sunt…un suflet însingurat, dar sincer şi frumos.
Sa incep de unde si cu ce? Cu plansul infundat din inima, cu zbaterea lenesa dar neincetata a sufletului ce striga mereu dupa ajutor?Chiar nu stiu..Pt ca ambele se suprapun, ambele au momente cand se contopesc, cand formeaza un tot ce ma inabusa, imi opreste rasuflarea, imi umple ochii de lacrimi si ma simt goala pe interior…goala de suferinta, de bucurie, goala de sentimentele care fac un om sa traiasca cu adevarat..acum multi ani am citit intr-o carte marunta, total nesemnificativa, o fraza care mi-a ramas intiparita in creier..”rasul este masca pe care soarta il asterne pe chipul unui om pt a ascunde un strigat de durere”..eram aproape un copil cand am citit asta si am zambit..peste ani, am inceput sa rad, iar acum…acum rad in hohote..acum rad cu lacrimi, rad cu disperare..sunt prea multe momentele in care simt ca nu am nimic din ce mi-am dorit, in care imi doresc sa am parte de tot ce face viata mai frumoasa…sunt geloasa pe oameni, pe natura, pe obiecte, pe tot! in fiecare gasesc si vad cate ceva care mie imi lipseste…si totusi, ce ar umple acest gol? mai mult ca sigur un suflet asemeni mie, un suflet devorat de aceeasi foame de sentimente,disperat dupa puterea de a darui totul..Si totusi, ar fi de ajuns ? tare mi-e frica ca nu, ca mereu voi gasi altceva spre care sa tanjesc, o alta modalitate de a ma simti un suflet singur si stingher…dar pana la urma ce e sufletul? poate el fi definit cumva ? pt ca prea des auzi “am sufletul gol” decat viceversa…imi doresc sa simt bucuria cu adevarat, sa iubesc cu toata fiinta mea, sa ma darui in totalitate cuiva..sa am cu cine construi o lume paralela, o luma a noastra, plina cu gandurile si ideile noastre unde raul nu exista, unde fiecare clipa e sublima iar timpul se scurge nepasator, fara sa ne bage in seama, gelos pe sentimentele si implinirea ce-o simtim..dar toate astea’s vise, realitatea este cea mai cruda trezire…este cosmarul nostru, al celor sentimentali si vinovati ca simtim nevoia sa daruim frumusete,incredere..
.....cat e de adevarat!!!
Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte,
Unde stam cat un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri.
Multi copii voiosi se urca.
Cati in drum n-am intilnit,
Iar cate un batran coboara,
Trist si frant, sau istovit.
Vine-odata insa vremea,
Sa ne coboram si noi.
Ce n-am da atunci o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi.
O femeie
I-a opreste-te din scris…
Si-asculta ce-am de zis...
N-am intrat sa te stresez …
La Multi Ani si fericire …
Punga plina de multi bani ....
Sa traiesti si la Multi Ani!
LA MULTI ANI!...
